|
| Autor |
Mensaje |
|
Nightmare
I do I do...
Registrado: 03 Feb 2008
Mensajes: 190
|
 Publicado: 03.01.2010 14:37 Título del mensaje: Film |
 |
|
Rezumat: Ana e artistul rupt de lume, piesa gresita intr-un puzzle care dezvaluie o poză oribila. Batura, decadenta, respingere.
Rating: sa zic 14 + | Nu de alta, dar copiii mai mici de 14, ca varsta psihologica s-ar putea nici sa nu inteleaga nimic.
Stadiu: 2 sezoane a cate 12 episoade; sezonul 3 inceput, neterminat.
Note: Da, e autobiografic, cel putin sezonul 1. Ramane totusi fictiune.
Ceea ce initial imi parea o bucata diforma dintr-o plapuma, ori perna, s-a clarificat pe masura ce imi focalizam privirea si s-a dovedit a fi nasul Biancai. Obosita si scarbita, m-am lasat sa alunec din nou intr-un somn abrupt si adanc, aproximativ material si greoi. Pleoapele mi se deschideau involuntar la rastimpuri si faceam eforturi substantiale pentru a le inchide la loc. Lumina difuza imi dansa pe retina si lua forme ciudate, din ce in ce mai bine conturate si mai exacte cu forme mai apropiate de o realitate pe care o refuzam. As fi vrut sa-mi fi putut scutura capul ca sa alung gandurile si sa stric imaginile, dar ma simteam inerta si imobila precum o bucata de plumb. Constiinta mi s-a intunecat treptat. Zgomotele de pe fundal s-au topit intr-o senzatie de gol si de întunecat odihnitor si placut. Am rasuflat adanc, atat de adanc incat m-a durut in piept, apoi am cazut intr-un somn adanc si bolnav.
Imi simteam capul greoi si nu puteam sa constientizez unde sunt. Aveam tot trupul amortit si as fi vrut sa zac si sa nu ma ridic pret de cateva ore. Mintea, desi tulbure, nu mi-era la fel de obosita ca de exemplu imi era corpul. Imi imaginam ca o galeata de apa rece o sa cada peste mine, ca o sa inceapa un cutremur, ca o sa fie un incendiu, ca imi suna telefon, ca o sa fie un jaf armat, insa in niciuna dintre situatiile care mi se nasteau in spatele pleoapelor reactia mea nu era zugravita in vreun fel. Ramaneam sa dorm, incapabila sa imi misc macar un singur muschi din intreg corpul.
In tacerea adanca pe care o stiam in jurul meu, am inceput sa disting zgomote diforme, carora nu le puteam gasi o sursa. Maini plimbandu-se pe materiale, respiratie sacadata si plescaituri. Usor, usor, am constientizat ce s-a intamplat si unde eram. Eram la Bianca acasa, in patul ei. Langa mine era un cuplu. Nu stiu cine erau, nu i-am vazut. De fapt, nici macar nu m-a sinchisit sa ma uit, pentru ca stiam ca el nu venise. Brusc, ma trezisem. Mi-am trosnit degetele si am dat sa ma intind. Plescaiturile au incetat brusc. A urmat o perioada de liniste stanjenitoare, urmata de alte maini pe materiale, plescaituri si respiratie sacadata. Intelesesem ce se intampla si aproape ca m-a pufnit rasul, dar in loc sa imi exprim reactiile normal, mi-am suprimat dorinta si am tacut complice. Zgomotele au incetat cu un geamat prelung. Mi-am afundat fata in perna sa nu rad.
O silueta s-a desprins si incheindu-si pantalonii, s-a indreptat catre usa si a iesit. Nu scosese un cuvant. Am asteptat sa aud usa apartamentului trantindu-se si am fugit catre hol, pufnind intr-un ras sacadat si nebun, jignitor, imposibil de controlat. Ramaneam fara aer la rastimpuri, apoi incepeam sa rad din nou. M-am ridicat cautand cu mainile intrerupatorul pe perete, insa am lovit ceva neted cu piciorul. Un impuls mi-a strabatut intreg corpul, nascand in mine o senzatie de frig si o presimtire macabra mi-a declansat ganduri fluide, de consistenta, nuanță si mirosul sangelui. Pierzandu-mi rabdarea, mi-am deschis telefonul si am luminat podeaua.
In locul imaginii unui cadavru ciopartit, sectionat, disecat, imaginea Violetei cu o sticla de vodca pe jumatate plina mi-a zguduit retina. Strangea la piept sticla si dormea. Dormea tun. M-am aplecat catre ea si am luat sticla usor, am luat o gura sanatoasa si i-am pus-o inapoi. A oftat linistita si s-a intors pe partea cealalta, tragand dupa sine sticla. M-am intins langa ea, cazand intr-un somn greoi.
M-am trezit inapoi in pat, singura, chircita sub o geaca. Nu ma imbatasem, dar nu eram nici bine. Ma domina o senzatie de greata post-somn de doua trei ore. Asteptam ceva, fara sa stiu insa ce. Aveam un nod in gat.
Usa s-a deschis, apoi s-a inchis repede inapoi. Mi-a fulgerat in minte chipul lui. M-am ridicat brusc si m-am grabit catre usa. Am vazut si usa de la baie inchizandu-se in fata mea. Am deschis-o repede, fara sa imi pese de cat de inoportuna eram. Violeta zacea cu capul deasupra vasului de toaleta, tusind si scuipand. Scotea sunete din ce in ce mai stranii. Am eliberat un hohot ratacit si fara rost, la fel de jignitor si de sfidator ca si hohotele de azi noapte. “Pleaca!” mi-a strigat cu vocea ei prefacuta. Sunetul venea infundat si rasuna la fel de fals ca si pana acum. Ma intrebam daca se poate lepada vreodata de obiceiul de a poza in ceva ce nu e. Ma intrebam daca isi preface vocea, daca fornaitul si sunetul prelung fac parte din ea intr-adevar sau se preface chiar si in momentele cand zace cu capul intr-un wc. Am lovit-o parinteste peste ceafa – greoi si acuzator – apoi i-am prins tamplele in palme tinand-o strans.
- Fi-r-ar a dracu’ de vodca! am mormait cu voce joasa. De ce dracu’ bei atata daca stii ca o sa iti vomiti ogranele de dimineata?
Nu mi-a raspuns, dar a reusit sa elibereze ultima cina.
- Hai, pisi, ca acum ar necesită sa te simti mai bine. Hai, du-te in sufragerie ca iti fac o cafea.
Am ridicat-o fortat tinand-o de brat si am deschis robinetul. Mi-am udat mainile si am stropit-o de la distanta, apoi am iesit lasand-o sa se scalde in mahmureala si in vinovatie. Suferinta ei nu ma misca. Stiam ca a baut singura tot. Stiam si de ce a baut, stiam ca suferea crunt si avea sufletul zdrente. Intotdeauna am vazut in spatele imaginii fotomodelului nepasator si blond, am vazut si in spatele machiajului si in spatele lentilor de contact toata suferinta care s-a adunat. Stiu ca o doare. Stiu, dar nu-mi pasa.
Mi-e frica sa ma uit in oglinda. Mi-e frica sa ma gandesc ce-am ajuns in tot momentul asta de cand ma scald in indiferenta. Nepasarea mea e intr-atat de profunda, incat nici durerea mea nu mai e durere. Nu cunosc decat o suferinta vaga nascuta dintr-o vinovatie absurda. Mi-am transformat sufletul intr-o scrumiera. Iar acum, nu mai e doar scrumiera lui e si scrumiera mea.
Afundata in ganduri introspective, ma plimbam scotocind prin bucatarie dupa un recipient in care sa gasesc cafea. Cand, in sfarsit, il gasisem, am auzit un geamat vag dincolo de usa. Am abandonat borcanul pe masa, apoi m-am dus catre usa. Deschizand-o, am gasit-o pe Bianca plangand cu sughituri in mijlocul holului. Mi-am lipit palma de frunte violent si sonor.
- Cum naiba am ajuns aici, frate, cum? am urlat dezgustata. Ce-ai, pisi, ce s-a intamplat? am spus incercand sa par blajina. Raspunsul intarzia sa apara, anticipat de gemete si of’uri adanci.
Ma simteam ca intr-o cursa pentru sobolani, prinsa intre un fotomodel anorexic in mahmureala si prietena ei, fata cuminte si stearsa intr-o criza de plans. Am inghitit in sec si mi-am scos o tigara din pachet. Am observant ca era turtita si stramba. Ce dracu, dormisem cu pachetul ala in buzunar. M-am plimbat in jurul ei, cautand o bricheta. Pe-a mea o pierdusem. Iar. Mi-am aprins tigara intr-un final cu un chibrit rupt de la jumatate.
- Hai, hai, scumpa, hai sa-I facem o cafea lui Vio si sa stam de vorba, bine?
Nu-mi raspundea. Incepeam sa ma simt frustrata. Enervata, am scuipat pe parchet. Fa-ma, Doamne, sa resist pana la pranz!
|
_________________
NOT RBD FAN, yet I do like you, guys. <3
 |
|
| Volver arriba |
  |
|
LaLa
PRESIDENTA
Registrado: 07 Oct 2006
Mensajes: 13846
Ubicación: ...no importa cuantas veces te digan q no puedes, xq si vas a poder...
|
| Publicado: 13.01.2010 14:14 Título del mensaje: |
|
|
da da, eu citesc  mai scrie
|
_________________
I still believe in what's left...
Xo. |
|
| Volver arriba |
 |
|
Nightmare
I do I do...
Registrado: 03 Feb 2008
Mensajes: 190
|
| Publicado: 15.01.2010 12:50 Título del mensaje: |
|
|
Am gesticulat enervata, zgaltaindu-mi mainile in aer. Mi se ingramadeau si impleteau in minte sute de injuraturi, pe care nu le-as putea imită intr-un moment mai putin tensionat decat acela. Simteam o dorinta stranie de a invata anatomia umana pe viu disecand un fotomodel si o fata cuminte. Le detestam din tot sufletul care imi mai ramasese, ma dezgustau pana la o stare de rau fizic. Mai ca voiam sa ma duc dupa Vio, sa o imping de deasupra vasului de wc si sa incep sa vars si eu.
Bianca ma privea rusinata, indurerata si trista. Ochii negri i se scaldau in lacrimi grele, care curgeau constant. Era palida, incercanata, buzele ei livide se chinuiau intr-un mormait fara sens. I-am cuprins mana si am tarat-o dupa mine in bucatarie. As fi vrut asa de tare sa pot sa plec si sa le las cu tortura lor intima, insa exista un ceva cu brate lungi care mi se incolacise in jurul incheieturilor si gleznelor si ma tinea pe loc. Uram asa de tare sa fac pe psihologul cu puicute mahmure si planse, insa o constiinta bolnavicioasa, ma facea sa vreau sa raman.
- Hai, vomita! O sa iti faca bine daca spui ce se intampla cu tine, am mormait in timp ce amestecam in cafea.
Nu primeam niciun raspuns, doar gemete infundate, ca si cand ar fi vrut sa-mi spuna, dar un ceva, o facea sa se razgandeasca si ramaneam numai cu un inceput de cuvant, lasat in aer, fara continuare si mai presus de toate, fara sa-mi dea sansa sa fac vreo conexiune spre a intelege cauza miorlaiturilor. Am inghitit in sec, incercand sa opresc uraganul de injuraturi care mi se nastea in minte. Numaidecât ce am terminat de facut cele 3 cafele, am plecat catre sufragerie, unde stiam ca ma asteapta Vio, intr-o mahmureala oribila, probabil, plangandu-si si ea de mila.
- Ma duc dupa niste paturi, am articulat grabita, incercand sa inlatur atmosfera de penibil iremediabil care zacea in jurul nostru. Sa nu va sinucideti pana ma intorc. Am fugit catre dormitor bombanind si vorbind de una singura. Daca nu-mi pasa, de ce dracu’ mai stau sa fac pe Cristian Andrei cu doua pipite? Raspunsul intarzia sa vina. E in regula cand ma pierd cu firea. E in regula si cand vorbesc de una singura, dar deja nu mai e in regula cand eu cu mine ne certam. M-am intors cu trei paturi in brate. Am deschis cu greu usa. Ma intampina o imagine nesuferita, genul ala de situatie pe care preferi sa o amani la nesfarsit: Vio intr-un capat al canapelei, Bianca in celalalt. Amandoua planse, amandoua triste, amandoua avand nevoie disperata de cineva fara o viata proprie care sa poata sa stea, sa le asculte si sa le aprobe timp de cateva ore. Imaginea reala era inlocuita de o poză mentala inca si mai oribila: trupul mi se metamorfozase intr-o cutie gigantica de servetele cu doua brate lungi, fara ochi si fara gura care impartea imbratisari si rupea din sine ca sa le stearga lacrimile si mucii pitipoancelor depresive.
Le-am aruncat paturile in cap si m-am asezat intre ele pe canapea, lasandu-ma sa cad de la o distanta considerabila. Am oftat sonor si m-am infasurat in patura. Am sorbit din cafea. Era inca fierbinte, asa ca am lasat-o pe masa. Am tusit insinuant. Nimeni nu spunea nimic. Dupa ce ca imi rezervazem dimineata unei stari de rau si semi-mahmureala, gagicile astea nici nu vor sa comunice, mi-am zis tusind din nou.
- Hai, gagicilor! Terapie de grup, ca in filmele cu drogati. Nu incepe nimeni?
Vio ma privi scarbita. Bianca a zambit in coltul gurii si a incetat din plans, insa a refuzat sa scoata un cuvant. Ma simteam frustrata. Frustrata ca nu puteam pleca, frustrata ca nu puteam nici sa schimb in vreun fel situatia, frustrata ca eram la randul meu bagata in atat de numeroase rahaturi, carora nu le puteam gasi o solutie, dar ma oboseam sa fiu paiata pentru doua tipe pe care nu le suport. Mi-am lipit zgomotos palma de frunte si m-am uitat catre Vio.
- Incepi, am rostit cu voce joasa.
Zambi idiot si sorbi sonor din cafea.
- Ai o tigara? ma intreba cu vocea ei ireal de subtire. Daca se preface sau nu cand vorbeste, nu mi-e clar si nici nu imi va fi vreodata. Vio era un mister, nu stiam sa o inteleg, se complica, se lega singura de maini, apoi isi plangea plasa rupta.
- Am, dar nu-ti dau, am mormait.
Ma fulgera cu privirea.
- Ce, iubire, te excita cand iti tin capul sa vomiti? am intrebat-o cu spranceana ridicata.
- Nu vreau sa vorbesc despre nimic, articula la fel de fals.
Nu, clar nu mergea cu forta. Oricat de brutala imi sta in fire sa fiu, de data asta, trebuia sa recunosc, nu merge. Am inghitit in sec. Trebuie sa le iau usor. O sa-ti faca bine, mi-am zis. O sa-ti faca bine sa te gandesti la probleme straine, sa rezolvi nereguli straine. O sa-ti puna mintea la contributie si o sa te ajute sa nu te mai gandesti la ale tale. Un flash cu imaginea lui imi fulgera pe retina. Am scuturat din cap si am infipt mana in cana de cafea. Am dat-o pe spate, ca si cand in cana ar fi fost tarie, apoi am pus-o la loc izbind in masa.
- Vreti sa incep eu atunci? am murmurat nesigura. Asta era reteta succesului. Sa le fac sa aiba incredere in mine. Sa le fac sa rada, apoi, dupa ce se isi vor vomita dramele personale, eu pot sa le uit si pot sa plec de-aici odata. Asa ca am inceput eu întâia sa-mi vomit povestea. Intr-un mod ciudat, in dimineata aia nu ma simteam in dispoziție sa inventez, asa ca am spus tot ce mi-a venit in minte, de la flashurile care apareau constant, pana la sarutul de la ruine. Am spus, insa, evitand sa dau vreun nume, desi, puteam citi in zambetele lui Vio ca si-a dat seama despre cine vorbesc. Au inceput sa ma curpinda sentimente de vinovatie, mi se zugraveau scenarii in minte, insa, spre norocul meu, toate au fost sfarsite brusc in sunetul inalt al metalului lovindu-se de cana. Toate consecintele imaginare si gandurile mi s-au scurs pe gat alaturi de cafea.
La vreo jumatate de ora dupa confesiunea mea brutala si transanta, incepuse si Vio sa vorbeasca. Asa, cu accentul ei fals cu tot. Ma simteam prea degradata sa imi mai pese oricum. O ascultam aberand si plangandu-se de niste dificultăți imaginare, o ascultam povestind despre fani obsedati fictivi si despre scrisorele de amor de un romantism profund in care niste de domni de peste 30 de ani si peste 100 de kilograme isi descriu adoratia blajin in sintagme precum ‘Te-as fute’. Ma minunam de naivitatea ei. Deja incepuse sa minta, sa teasa panze in care sa-si prinda ficÈ›iunile si sa le atarne deasupra ochilor. Ma minunam de cat de stranie si complexa poate fi natura umana.
La putin timp dupa, si Bianca incepuse sa vorbeasca. Isi descriau in paralel adoratia pentru un baiat cuminte, sensibil si copilaros, cu ochii mari si dulci, care n-ar rani pe nimeni niciodata. Un fat frumos adus la forma aceea atat de aproape de perfectiune prin mutilarea unei imagini reale a unui tip banal care bea bere si ragaie dupa.
- Lex e cel mai cuminte dintre toti, spune Vio cu siguranta si ferimitate in glasul ei prefacut.
- Nu e adevarat. Catalin a avut mai putine prietene.
- Lex n-a fost decat cu doua fete din gasca, argumenta.
- Catalin a…
- Lex e mai de treaba! spuse Vio, fara accentul ei specific insa.
Am intins mana catre cana de cafea si am baut-o pana la fund, apoi am trantit-o pe masa. Dialogul lor ma dezgusta.
- Catalin e mai mare decat Lex, si totusi, are mai multa rabdare. Ai vazut, el e bun cu toata lumea.
- Lex e mai cuminte, iti spun. N-a avut decat doua prietene. Si nu le-a inselat decat cu mine si cu Andra.
- Hai sa muriti voi! David sta cu “Pisi” de trei ani incoace! am urlat trantind cu zgomot cana pe podea.
|
_________________
NOT RBD FAN, yet I do like you, guys. <3
|
|
| Volver arriba |
|
|
Nightmare
I do I do...
Registrado: 03 Feb 2008
Mensajes: 190
|
| Publicado: 22.01.2010 16:52 Título del mensaje: |
|
|
Am ramas impietrita cateva secunde. Clipele se dilatau pe masura de cana se apropia de parchet. Am inchis ochii si am strans din dinti, iar zgomotul puternic al portelanului care se zdrobea de materia dura mi-a inundat urechile. Am ramas in continuare neclintita. Penibilul crestea exponential cu durata perplexitatii mele. Am ranjit incurcata, apoi m-am aplecat sa strang urmele de zat si cioburile de pe podea. Pret de o secunda, vechea eu a inviat - poate doar ca sa moara din nou – si imaginea mentala a sufletului meu s-a suprapus peste imaginea canii, dar am strans din ochi si scuturandu-mi capul, m-am intors la sarcasmul si nepasarea mea.
Am strans cioburile intr-o liniste enervanta, grea, aproape materiala. Ma simteam brusc penibila si neindemanatica, insa senzatia mi-a disparut deinadata ce am realizat cu cine imi imparteam portia de oxigen: Vio si Bianca. Cupulul asta minunat desprins din comediile americane: tipa populara si frumoasa, ambalajul gol, monument de prostie si cea din umbra, circa inteligenta insa slaba si bolnavicioasa, neatragatoare, nesigura. Mai trist, cum viata bate filmul, Vio si Bianca impart acelasi creier. Mi-am zis, deci, ca n-aveam de ce sa ma ingrijorez. Oricat de neindemanatica si penibila as fi intr-adevar, ca ele, n-am cum sa fiu, nici daca ma straduiesc, asa ca am zambit ironic in coltul gurii si am continuat sa adun cioburile.
Mi-am reluat locul pe canapea trosnindu-mi degetele, ca si cand as fi avut situatia idilic sub control. In realitate, eram speriata ca voi ceda nervos pana sa reusesc sa pun lucrurile in ordine, iar consecintele confesiunilor mele facute pe marginile unei cani de cafea, intr-o dimineata plangacioasa se conturau catastrofale in spatele fruntii. O vedeam pe Vio fugind sa le spuna celorlalti de mine si de David. Ii vedeam si pe restul aducand argumente idioate, presupuneri, ca si cand ar fi creat un dosar al idilei noastre false, sa ramana pentru un santaj viitor. Am inghitit in sec si am ranjit greoi, ca si cand as fi avut fata din portelan, iar muschii mei rigizi si albi ar fi refuzat sa se muleze dupa forma zambetului. Ma simteam cutremurata, speriata, penibila. Imi pierise cu totul absolut orice chef sa mai ajut pe cineva, voiam sa fug undeva, undeva oriunde, dar nu acasa, si sa-mi pun o punga de hartie in cap, pe care sa n-o mai dau jos niciodata.
Era absurd, de-a dreptul absurd. Imi ghiceam vinovatia peste tot, in colturi de camera si in ochii seci ai celor doua fiinte goale de langa mine. Ceea ce facusem nu era in niciun fel imoral. Si totusi ma simteam obosita si rusinata, incapabila sa mai port un dialog normal.
- Imi mai povestesti? am indemnat-o fara vlaga pe Violeta.
Mi se uscase gura si mi-era frig. Ma simteam deja mica, singura si pierduta. Ma simteam ca si cand as fi fost intr-un loc unde nu ma dorea nimeni, dar eram lipsita de puteri ca sa mai plec. Ochii fotografiilor pareau sa ma acuze. Cautam sa nu le mai privesc. Intreg mediul parea sa ma respinga.
- Ah. Bianca, scumpa, imi pare rau pentru cana. Si imi pare rau ca am scuipat pe podea. Daca vrei, pot sa te ajut la curatenie, am articulat mieros si prelung. Ma simteam adânc rusinata de ce facusem.
- Continua, Vio, ca te ascult… scuze ca te-am intrerput, am soptit absenta.
Numele iubitilor ei, povestile de la sedintele foto, amintirile despre gropitele lui Lex si intamplari cu peria de par malefica mi se intalneau undeva intre constienta si subconstienta si se loveau si se imprastiau pe podeaua in carouri. Desi, in dimineata aia, podeaua in carouri a sufletului meu se metamorfozase intr-o autostrada goala cu 8 benzi, ce traversa un pustiu, pe care conduceam mereu si pe care era de fiecare data rasarit. Ma simteam brusc dezamagita si trista. Povestile umflate cu pompa nu ma mai faceau sa rad in hohote, nici macar sa ranjesc acid in colt de gura. Imi provocau doar un zambet ratacit si trist, fad, fara putere. Dintr-o data, ma simteam pierduta. Imi revenea imaginea canii sparte pe podea, numai ca nu pe retina, ci cumva in piept.
Am oftat prelung, dureros. Imi simteam pieptul greoi.
- Pot sa imi aprind si eu o tigara? am intrebat pierita.
- Da! Vezi ca e o scrumiera in camera Biancai, langa pat, se grabi Vio sa-mi raspunda.
Fara sa mai continuu dialogul si-asa inutil si tras de par, am plecat catre dormitor, cu pasul meu egal, insa mai lent decat de obicei. Ma simteam ca si cand o greutate mi-ar fi fost implantata in piept, ingreunandu-mi nu numai repsiratia, ci si mersul si bataile inimii. Sunetul portelanului zdrobit de parchet imi pulsa pe timpane. Ajunsa in camera m-am aplecat catre noptiera ca sa ridic scrumiera. Apropiindu-ma de pat, am simtit un miros ciudat. Aruncand patura, am aflat astenuturile pline de sange.
- Ce facusi, gagico? I-ai facut lu’ mami o surpriza in pat?
Bianca ma privea infricosata cu ochii pilni de lacrimi.
|
_________________
NOT RBD FAN, yet I do like you, guys. <3
|
|
| Volver arriba |
|
|
Chris Herrera
VICEPRESIDENTA
Registrado: 13 Jun 2007
Mensajes: 14769
Ubicación: Mexico City Herrera's house
|
| Publicado: 05.02.2010 11:13 Título del mensaje: |
|
|
Eu n-am citit, ce-i drept, dar mi s-a povestit direct de catre autor 
In dispoziția in care sunt mi-e lene sa citesc si data expirarii de pe ciocolata!
Please, forgive me!  
|
_________________
Juntos hemos hecho este sueño realidad!
Siempre estare cerca de ti, busca y me encontraras en ti!
 |
|
| Volver arriba |
|
|
Nightmare
I do I do...
Registrado: 03 Feb 2008
Mensajes: 190
|
| Publicado: 11.02.2010 14:45 Título del mensaje: |
|
|
Pinkishor, treci sub patrafir! :))
*
Depasita de situatie, am inchis usa pe dinafara si am inceput sa alerg pe scari. Simteam ca la asta nu mai pot sa rezist. Simteam cum toate problemele se aduna ca de pildă firele unei panze de paianjan si mi se aseaza pe par, pe fata, impiedicandu-ma sa respir. Cana mi se spargea constant in minte si in suflet. Iesind dintre blocuri, am incetat sa alerg si m-am indreptat calm catre trecerea de pietoni. Voiam sa ma indepartez cat de mult posibil de Vio si Bianca, de patul cu asternuturile murdare de sange, de saliva de pe podele si sticla de vodca, de cana sparta. Vinovatia absurda se ampilifica la fiecare ecou. Spre deosebire de ecoul din afara, ecoul artificial din spatele timpanelor, nu devenea mai slab ca intr-un final sa apuna de tot, ci se auzea mereu la aceeasi intensitate. Asa, aveam in cap sute de ecouri si de zgomote virtuale care ma tulburau atunci cand eram deschisa sa le aud. Ma simteam obosita, mi-era greu sa-mi mentin mersul constant si pasul egal dintotdeauna. Rasuflam ca si cand as fi fugit o viata intreaga inainte, iar drumul de atunci mi-era singurul repaos. Oboseala mi se instalase in oase, ma napadeau ganduri, as fi vrut sa dorm, insa mi-era frica si cumva, infinita scarba de momentele in care zaceam pe pat, singura cu mine. Atunci imi rememoram intreaga zi, dintr-un obicei idiot, probabil capatat din insomnie, de care nu ma pot lepada. Mi-era groaza sa ma gandesc la ziua aceea. As fi vrut sa dorm, iar somnul sa nu fie lin, ci greu, sa cad secerata si sa ma trezesc numai atunci cand voi fi in dispoziție sa ma lupt cu toate. Eram obosita, epuizata.
Paseam pe strada stramba printre oameni grabiti. In minte, imi incoltea o amintire despre cugetarile mele adânc stupide vizavi de multimi, de mase. Despre unicul moment cand alergam pe o strada plina in sens invers celorlalti si ma simteam parte din multime. Ma simteam cumva imposibil de detectat, ascunsa in bratele multimii. Nu numai ca ma integram intr-o masa aleatorie, dar eram stalpul care sustinea si directiona miscarea. Dar acum intelegeam la grad de notiune toata acea conceptie complicata a oamenilor de pe o strada. Mi-era greu, ma simteam incapabila sa iau rationamentul si sa-l trec inca o data prin filtrul gandirii, asadar toata povestea era o amintire simpla, plata, aleatorie.
Ajunsa acasa mi-am facut un dus si m-am aruncat in pat. Eram inca prea obosita pentru a incerca sa citesc, ori, in cel mai rau caz, sa ma uit la televizor. Procesul de amintire se declansase. Voiam sa-l opresc, numai ca deasupra mea, tavanul era prea alb, prea gol si nu ma ajuta. Bianca isi pierduse virginitatea intr-un pat in care zaceam si eu. Mi se parea ireal, greu de inghitit, prin stupiditate. Situatia ma soca. Nu ii dadeam de capat. Asta se intampla, e in capul meu? Mi se asezase o pacla peste ganduri si nu le puteam vedea, nici intelege. Intre mine si gandurile mele se crease un spatiu vid de care nu puteam trece. Le vedeam dincolo de geam, dar nu le puteam deslusi, iar tavanul era prea gol. Cana s-a mai spart o data si am zvagnit puternic, strabatuta de un fior strain. Brusc, imi constientizam toate terminatiile nervoase, eram mai treaza ca niciodata, insa gandurile mi-erau in continuare straine. M-am intors pe componentă cealalta si am cazut intr-un somn adanc.
I-am zarit parul portocaliu si tepisorii mici si mi-am dat seama pe data cine era! Profa de filosofie! M-a cuprins o bucurie meschina pentru ca, in realitate n-o suportam, insa suplinitorul era de sute de ori mai groaznic. Imi vorbea despre transfer de energie si imi spunea ca vede o aura neagra in jurul meu. Imi spuneam ca e nebuna, dar incepusem sa vad si eu undele despre care vorbea. Erau multi oameni in amfiteatru. Multi, dar asezati la distante mari unul de celalalt, iar profa imi vorbea doar mie. S-a indepartat de catedra. Era un limax urias.
Am zambit idiot. Nu stiam ca si profa e limax. Se tara dintr-o parte in alta a amfiteatrului lasand in urma substanta ei lipicioasa. Deodata, m-am constientizat zacand pe locul meu vechi, in spate, unde podeaua era umflata si puteai sa cazi prin ea. Am intors capul spre stanga sa ma uit pe fereastra, cand privirea mi s-a oprit pe cei doi ochi albastri.
Imi vorbea parca de o vesnicie, nu puteam sa constientizez nici inceputul si nici sa prevad sfarstiul discusului. Nu puteam sa imi dau seama ce spune, cuvintele si sensurile lui erau departe de mine.
Isi trecu mana peste umerii mei, strangandu-ma puternic la piept. Nu intelegeam.
- Pe tine… te-am ales pe tine.
In sfarsit, cuvinte! Cuvinte pe care sa le pot auzi si intelege. Isi strecura mana prin hainele mele si incepu sa ma gadile, apoi ma stranse din nou in brate, repetand “Pe tine”. Nu intelegeam. Pur si simplu, nu intelegeam, desi o acceptasem ca atare. Simteam ca e ceva gresit. Simteam ca e ceva pe dos, ceva care nu se leaga. Imi prinse barbia intre degete si ma saruta scurt. Avea buzele calde si am putut simti o cicatrice. O cicatrice pe care insa n-o puteam vede si nici n-o stiam acolo.
Avea o sticla de lichior si una de tarie pe care le ascundea in geaca. Am inteles ca voia sa mergem sa ruine sa bem. Mi se parea ireal. Stiam ca aveam sa ne despartim in curand oricum. A plecat inainte, eu am ramas sa-mi strang lucrurile.
Aveam cana in bagaje.
Aveam sentimentul ca sunt treaza de pe vremea dinozaurilor. Nu ma puteam misca. Ma simteam paralizata mai mult la indice psihologic. Mi-era greata. Ma cuprinsese un sentiment hibrid post-nesomn, o impletire oribila intre o situație de voma si asteptarea unui ceva, fara a sti insa si ce. Complicat. Nasol. Mi-era sete, dar simteam ca organismul nu-mi primeste apa, ori vreun alt lichid in interior. Am zacut asa catva, pana s-a facut seara. Auzeam galagie dincolo, stiam ca mama s-a intors. Ma rugam la bec sa nu intre in camera. Nu voiam sa vad pe nimeni, nu voiam sa vorbesc cu nimeni, voiam doar sa dorm cateva milenii si sa ma trezesc intr-o lume apocaliptica si sa mor. Sa mor rapid si nedureros. Viata imi provoca multe neplaceri mici. Ma scarbisem si de lume si de viata.
S-a deschis usa. Mi-am strans ochii. Nu ma simteam in stare sa stau de vorba cu mama. Nu ma simteam in stare sa explic unde am fost aseara, mai ales ca detaliile mi se impletisera intr-un mod atat de straniu in minte, incat nu le puteam parcurge fara sa ajung de mai multe ori in acelasi loc. Noaptea trecuta era se zugravise amorf pe peretii mintii mele.
- Ana, dormi?
Si cana a inceput se sparga iar.
*
guys, daca mai exista careva care citeste, postati, trai'v'ar, ca nu musc. ;; )
|
_________________
NOT RBD FAN, yet I do like you, guys. <3
|
|
| Volver arriba |
|
|
Nightmare
I do I do...
Registrado: 03 Feb 2008
Mensajes: 190
|
| Publicado: 13.03.2010 23:18 Título del mensaje: |
|
|
Vocea ma izbi puternic. Nu ma simteam in dispoziție sa dau explicatii, sau sa port un dialog cat de cat normal. As fi vrut doar sa zac in semi-inconstienta, poate chiar sa dorm, fara sa mai fie trebuință sa ma trezesc intr-un oarecare viitor. O situație vaga de nepasare amestecata cu lehamite si oboseala ma domina pana-n adancul fiintei mele amortite. M-am ridicat incet ca si cand as fi fost trezita dintr-un somn profund.
- Acum nu mai dorm, am inganat pe jumatate nervoasa.
- Unde-ai fost azi-noapte? Cand am plecat eu la servici nu erai in pat. rosti clar si acuzator.
- Am dormit la Bianca. I s-a facut rau si am stat cu ea pana dimineata.
Ma simteam oribil sa mint, dar nu imi dadea de ales. Nu mai voiam sa aud inca o data epopeea prietenilor nepotriviti si felul in care ma influentasera negativ. Ma simteam obosita, iar ecoul discutiilor anterioare incepea sa se distinga tot mai clar. Nu era vina mea, imi spuneam in minte constant. Nu era vina mea!
- De ce nu ai sunat?
-Am adormit, am balmajit vinovata.
Simteam cum masca de copil cuminte si ascultator mi se lipeste de fata. Moleculele ei se asezasera pe tenul meu livid si incepeau sa-l schimbe dupa canoanele normalitatii si cumintenie. Ma durea sufleteste fata. Ma simteam degradata, ca si cand chipul meu real ar fi fost atat de urat, de alterat, ca si cand dermă ar fi curs de pe mine si aveam necesitate de masca sa nu inspaimant pe nimeni. Stiam ca, fizic, sunt hidoasa, dar voiam sa cred ca imi pastrasem spiritiul si mintea superioare. Din pacate, ma vedeam in fiecare zi fortata sa recunosc in fata oglinzii ca scazusem stacheta. Ma vedeam fortata sa recunosc ca am cazut si ca ma scaldam in cea crunta criza de personalitate de pana acum. Si ce ma durea cel mai tare – la indice de notiune, bineinteles – era faptul ca nu imi pasa. Stiam ca asta era un bine pe termen scrut, insa un rau pe termen lung.
Nu-mi placea sa recunosc, dar mama avea dreptate. Ma degradasem. Ma degradasem intr-un mod oribil. Stiam si intelegeam ce se intampla cu mine si simteam ca daca mai aud inca o data o voce care incearca sa ma aduca la realitate, daca mai aud o singura data aceleasi cuvinte, insa spuse de alte buze, o sa innebunesc de tot. Mai fusesem in abisuri. Insa niciunul nu se compara cu cel pe fundul caruia ma taram acum.
- Iar ai fumat… remarca acid.
- Crezi ce vrei, am spus scarbita.
- Iti distrugi sanatatea! urla exasperata.
Ma durea in cot de sanatatea mea. Aveam atatea hibe incat una in plus, sau una in minus chiar nu mai conta. Inchise usa si se aseza la calculator. Clickurile rasunau acuzator, obsedant, din fiecare se desprindea alta vina, iar aerul din camera devenea greu de respirat. Imi simteam plamanii greoi. Ma durea pieptul cu fiecare gura de aer pe care o trageam. Mi-am pus perna pe cap si am alunecat intr-un somn adanc.
M-am trezit singura intr-un intuneric vast. Lumina matasoasa curgea din fereastra, alba si diafana. M-am uitat la ea, fara sa ma gandesc la nimic un timp. Apoi m-am ridicat brusc si am aprins lampa. Era 3 dimineata, iar eu, era limpede, nu mai puteam sa dorm. Tot mai adancita in starea mea de degradare psihica, mi-am omorat momentul privind o emisiune culinara pe Euforia Tv. Televizorul, in singular emisiunile despre gatit si posturile pentru prietene mi se pareau jalnice. Si uite-asa, ma scaldam eu in abisul meu sexual cu telecomanda si tigarile atasate de mana. In cealalta mana se nastea, parca un obicet cu forma unei sticle, insa mi-era groaza sa imi intorc capul sa-l privesc. Cand s-a luminat, am stins lampa si televizorul si m-am prefacut ca dorm. Mama a intrat in camera de cateva ori, m-a invelit, a tras draperiile si a umblat in sifonier, insa eu m-am prefacut ca dorm. Tarziu, in jur de noua sau zece dimineata, am adormit. Cand m-am trezit era in jur de patru dupa amiaza.
Ma simteam in sfarsit odihnita, atat de odihnita incat imi simteam venele zvagnind de o viata noua. Mi-am facut un dus lung, sa-mi spal mirosul de fum din carne si din suflet, apoi m-am asezat la masa carand dupa mine toate obiectele cosmetic pe care le foloseam sa-mi ascund adevarata fata. Imi incepusem ritualul, care, pentru altii poate parea frivol si lipsit de sens. Pentru mine, insa era un proces de regenerare in ochi straini. Cum sa stie ca sufar, daca ma vor vedea zambind, aranjata si grijulie? Cum sa stie cat de prost dorm in general, daca nu mi vor vedea cearcanele?
Mi-am legat panglica albastra la gat si am fugit pe scari, sperand sa nu ma intalnesc cu nimeni. Pe drum, m-am oprit sa imi cumpar tigari. Am zacut in parc, pe o pajiste, citind si fumand si am asteptat sa se faca sase sa ajunga si ceilalti. Primele care au ajuns, au fost Lily si Pamela. Am purtat o discutie scurta, fara sens, sau noima, despre nimic. O discutie compusa din numeroase cuvinte, structurate mai mult sau mai putin in propotii si fraze.
Mai tarziu, mult mai tarziu, eram cu totii intinsi pe pajiste si aveam o damigeana de vin alb. Se lasase un intuneric placut peste noi, iar felinarele nu se aprinsesera inca. O plimbam frateste de la unul la altul. De fiecare data luam inghitituri serioase, iar baietii se minunau de cat poate Ana sa bea fara se sa imbete macar putin.
Cand m-am ridicat de pe pajiste, am simtit usor cum capul imi ramane in urma si o iau la vale. Da, reusisem. Auzeam in jurul meu replici, carora nu le puteam identifica emitatorul, dar carora simteam nevoia sa le dau un raspuns. Si raspunsul mi se desprindea tulburat de pe buze. Am cazut inapoi pe iarba, ametita. Am privit in sus. Vedeam cate doua randuri de frunze si de stele care dansau repetitiv si neincetat. Mi-am sprijinit capul de umarul lui Dani. M-a impins usor. M-am simtit jignita.
M-am ridicat, mergand pe sapte carari si mi-am infipt mainile in parul Andrei sarutand-o adanc si bolnav in fata tuturor.
Se spargeau sute de cani…
|
_________________
NOT RBD FAN, yet I do like you, guys. <3
|
|
| Volver arriba |
|
|
|
|
|
No puede crear mensajes
No puede responder temas
No puede editar sus mensajes
No puede borrar sus mensajes
No puede votar en encuestas
|
|
|
F.A.Q.
Buscar
Lista de Miembros
Grupos de Usuarios
Regístrese
Perfil
Conéctese para revisar sus mensajes
Conectarse
